„Sfârşit de partidă”, în regia lui Alexandru Tocilescu,

http://www.jurnalul.ro/stire-teatru/de-la-azil-la-sfarsit-de-partida-527545.html

Unii se întreabă de ce mulţi regizori vor să pună în scenă piesa lui Beckett „Sfârşit de partidă”, un text filosofic în care cuvântul partidă echivalează cu „viaţa”, iar sfârşitul acesteia apare o dată cu… începutul. Doar cei mai abili creatori pot pune în scenă „absurdul” beckettian, iar dacă distribuie şi actori care pricep meseria şi percep ceea ce vrea să spună regizorul, putem avea parte de o montare desăvârşită, aşa cum i-a ieşit echipei care a lucrat „Sfârşit de partidă” la Teatrul Metropolis. O montare atât de clară şi curată din punct de vedere artistic, cum rar ai ocazia să vezi. Pleci de la teatru pătruns de o tulburare generală, pe care ţi-o provoacă textul, dar cu satisfacţia deplină că a fost jucat perfect, pe indicaţii regizorale preţioase.

DECOR CENUŞIU, CU CENUŞĂ
Apare, la ridicarea cortinei, un spaţiu cenuşiu care îţi acaparează privirea. Cenuşa din şemineul din fundul camerei şi cea din jurul celor două pubele închise, în care „trăiesc” doi părinţi bătrâni, puse în stânga scenei, reprezintă gunoiul, mizeria. Când capacul la fiecare pubelă se deschide, se iţeşte întâi o fiinţă, apoi a doua. Cer de mâncare, dar nu se supără dacă nu li se dă. Par ca nişte copii slab dezvoltaţi mintal. Asistăm la moartea lor lentă, dar nu o vedem. Cuvintele rostite de cei doi interpreţi ai acestor personaje  Irina Petrescu şi Ion Besoiu – îţi sfâşie sufletul. Nu au noimă. Amândoi joacă excelent. În centrul spaţiului de joc e un fotoliu în care este ţintuit fiul celor doi, pe nume Hamm – un despot, un infirm orb, pe care îl întruchipează Răzvan Vasilescu, actorul cu inepuizabile însuşiri interpretative. O singură persoană îşi mişcă picioarele – este sluga credincioasă, Clov, rol realizat, după mine, genial, de Mihai Constantin. El abia păşeşte pe podeaua aproape goală, urcând pe o scăriţă ca să spună stăpânului ce se vede dincolo de cele două geamuri necurăţate. Prin unul, spune Clov, se vede apa, marea, prin celălalt – copacii, pământul. Poate e doar o imaginaţie sau un fel de a spune, de a da „sens” (?) vieţii care tot mai mult se subţiază între aceşti pereţi. Între Hamm şi Clov are loc un fel de schimb de vorbe. Primul îl ceartă, al doilea ameninţă că pleacă. Spectatorul soarbe orice detaliu al jocului din scenă, pentru că e fascinant. Nu vedem moartea personajelor, acestea se sting lent, fiecare în colţul său. Sluga, care a fost un câine credincios, stă în pragul uşii, încheind parcă nişte socoteli, gata de a pleca. Unde? Poate în neant.

Scenografia, foarte sugestivă, funcţională, deloc supărătoare, a fost realizată de Vanda Maria Sturdza. Alexandru Tocilescu a utilizat o muzică pe potriva ideii sale regizorale: sunt melodii interpretate de Stan Laurel şi de Oliver Hardy. Are sens să mergi la teatru!

http://www.artactmagazine.ro/_sfarsit_de_partida__a_la_tocilescu_-_reziduurile_colorate_ale_umanitatii.html

”Sfârşit de partidă” á la Tocilescu – reziduurile colorate ale umanităţii

de: Cristina Modreanu NR. 53 Februarie 3, 2010

foto: MARIA  STEFANESCU

S-a spus că opera lui Beckett e cel mai greu de interpretat. Paradoxal, pe cât de puțin a vorbit dramaturgul despre ea, pe atât de multe versiuni de ”lectură în profunzime” au fost date de-a lungul timpului*. Poate că tocmai de aceea, cea mai bună ”interpretare” a unei piese de Beckett, cel mai sigur drum către semnificațiile ei este o nouă montare.

Iar calitatea cea mai evidentă a scrierilor lui pentru teatru este tocmai aceea că au o admirabilă flexibilitate, ce permite textului să se supună stilului regizoral, exprimându-l, fără a pierde din conținutul de idei depozitat în el. Așa se face că poți vedea un ”Sfârșit de partidă” calm și vag cinic, desfășurat într-o pace de sfârșit de lume, sub semnătura lui Tompa Gábor, sau unul cu atmosferă science fiction, ceva umor, dar și resemnare paralizantă, în cheia oferită de regizorul luxemburghez Charles Müller la Teatrul Național din Sibiu, dar și o interpretare nervoasă, ce exploatează resursele de revoltă ale personajelor, mai degrabă decât momentele lor de resemnare – și asta pentru că amprenta regizorală este de data aceasta a lui Alexandru Tocilescu, în montarea de la Teatrul Metropolis.

”Sfârşit de partidă” á la Tocilescu - reziduurile colorate ale umanităţii

Este, fără îndoială, spectacolul cel mai consistent din repertoriul unui teatru foarte ambițios care s-a redeschis cu un alt nume, într-o clădire renovată și împlinește deja doi ani. După multe acumulări, acest spectacol este măsura împlinirii acestor ambiții și devine un bun răspuns pentru căutările repertoriale din ultima vreme. ”Sfârșit de partidă” e o alegere bună pentru această scenă din mai multe motive: primul ar fi că spațiul de joc de aici pune probleme creatorilor. În așezarea lui clasică – fără exploatarea mobilității de care dispune, mobilitate rară în teatrele din București – el nu permite mari desfășurări de forțe, adesea arătându-se neprietenos cu spectacolele cu distribuție amplă (Azilul de noapte) sau cu decoruri masive (Hamlet). Se poate însă ”îmblânzi”, fie printr-o aranjare diferită a fotoliilor și o schimbare radicală a raporturilor dintre actori și spectatori (Jocul de-a adevărul), fie printr-o montare statică, cum este ”Sfârșit de partidă”.

Pentru o piesă lipsită de acțiune nevoia de actori buni devine și mai evidentă, iar când e vorba de Beckett cu atât mai mult. Alexandru Tocilescu a găsit distribuția perfectă – Răzvan Vasilescu (Hamm), Mihai Constantin (Clov), Irina Petrescu (Nell) și Ion Besoiu (Nagg). Sunt nume dintre cele pe care ai vrea să le vezi mai des pe scenă, dar cum nu vrei să le vezi în orice ar fi, te mulțumești să le vezi rar, dar într-un context bun, așa cum este această montare. Nu știu dacă Tocilescu a citit ce au scris criticii despre piesa lui Beckett- probabil că s-ar fi plictisit de moarte – dar sunt sigură că a ales cu grijă muzica, una dintre modalitățile  acestui regizor de a căuta drumul spre un text fiind aceea de a asculta foarte multă muzică, tocmai pentru a construi, plecând de la aceasta, universul spectacolului, altul de fiecare dată. Pentru ”Sfârșit de partidă” a ales cântece interpretate de Stan Laurel și Oliver Hardy, iar treptat, personajele principale, cuplul Hamm și Clov, par să devină și ei un fel de cuplu comic, în care irascibilitatea unuia provoacă nedumerirea și retragerea de moment a celuilalt, atacurile schimbându-și apoi sensul. Cei doi nu pot trăi unul fără altul, dar nici nu se pot suporta – câte cupluri nu funcționează așa, câte prietenii și colaborări strânse nu iau aceeași formă de dragoste-ură? Poate că tocmai de aceea Stan și Bran (cum sunt cunoscuți de români) au avut atâta succes oriunde în lume, asigurând supapa prin care se poate controla această furie creată de apropierea extremă de o ființă diferită de tine, pe care nu o poți controla, dar care îți devine de nelipsit.

”Sfârşit de partidă” á la Tocilescu - reziduurile colorate ale umanităţii

De nedespărțit sunt și Hamm și Clov, iar principiul love&hate funcționează și pentru ei, cu toate deraierile de rigoare. Izolarea în care i-a plasat dramaturgul funcționează pentru a sublinia și mai bine raporturile de constrângere între ei, iar bătrânii părinți ai lui Hamm, care expiază pe măsură ce non-acțiunea înaintează, sunt acolo pentru ca Hamm și Clov să aibă cu cine interacționa, așa cum sunt în filmele cu Stan și Bran personajele secundare – tipul care ia prăjitura cu frișcă în față sau tipa de la bar care le sparge ouă în pantaloni. Răzvan Vasilescu e un cameleon perfect, drămuindu-și irascibilitatea cu geniu, transformând-o în armă și reușind să-l controleze în unele momente pe Clov, care în interpretarea lui Mihai Constantin pare să poarte pe umeri toată nenorocirea lumii. Lui Hamm îi face plăcere (ultima plăcere care i-a mai rămas) să distrugă în Clov, sistematic, și ultimele zvâcniri de umanitate. Sunt împreună și de acord numai atunci când se revoltă împotriva vieții care i-a transformat în ceea ce sunt. Aici cuplurile Laurel&Hardy și Hamm&Clov se despart: primii rămân o expresie a umanității calde, a dezinhibării și inocenței la limită cu inconștiența, ceilalți ating straturile dezumanizării și se bălăcesc în ele cu nesaț, păstrând ceva resurse comice până la sfârșit. Tocilescu imaginează un sfârșit al partidei cu potențial comic, ca o ultimă revoltă împotriva vieții care își râde de oameni: el vrea ca și oamenii să-și poată râde, măcar la final, de viață. Se potrivesc acestei ”citiri” a textului decorurile și costumele create de Vanda Maria Sturdza – o lume degradată la maximum, în care totul e rupt, cârpit, sfâșiat și ros de timp, dar în culori tari – roșu, albastru electric – și materiale ce amintesc căldura unui cămin (o plapumă matlasată pentru Hamm, o vestă croșetată pentru Clov) și refuză cenușiul rece al finalului. Clov, singurul care se mișcă în acest spațiu claustrofobic, și care mai poate zări ceva pe fereastră, e gârbovit și își trage cu greu picioarele, ca atins de o îmbătrânire prematură. Un praf ca de ciment se risipește peste tot din grămada în care sunt înfipte tomberoanele în care viețuiesc cei doi bătrâni. Ciorovăiala lor simpatică, de cuplu îmbătrânit, se stinge încet, ca ultimul semn de umanitate caldă dintr-un univers post-apocaliptic care înghite totul.

”Sfârşit de partidă” á la Tocilescu - reziduurile colorate ale umanităţii

*despre o parte din ele puteți afla citind recentul volum despre Beckett semnat de Octavian Saiu, care le incorporează pe cele mai importante

PS: interesanta coincidenta, ca la scurt timp dupa ce am vazut piesa asta, am vizionat si „the Road”, ma bantuie….

http://www.rollingstone.com/reviews/movie/20727351/review/31095415/the_road

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s