Think vs Stink, de Mihai Ene, via IqAds

http://www.iqads.ro/Editorials_read_12187?RemoteID=a560fe7845ba4377114fe568f8ec6227&checksum=f739a0099894bfe9f52cdd306928dfd0

Think vs Stink

AlteArticole

Cand vrei sa-i oferi flori unei tipe si n-ai la tine de un buchet misto, nu-i lua o „imortea”!

Io cand n-am in portofel ce trebuie, ochesc cea mai kinky floare din florarie si iau doar un fir, dar il prezint intr-o „poveste” pentru ca experienta sa fie mai memorabila decat e deja gestul in sine. Si daca n-are la florarie, improvizez. „Mi-a adus o creanga de cires inflorit” sau „fata, mi-a oferit un buchet numai cu ferigi care, cica, sa ma puna pe mine in valoare” etc. Cum ar veni, imi dau silinta mai ceva ca atunci cand imi permit un buchet impresionant.

// //

Pentru ca femeia trebuie sa se bucure de compliment, de gestul surpinzator si sincer care o face sa se simta centrul universului meu.

Asadar pot sa fac atat de mult cu putin daca ma incapatanez un pic.

Am intalnit in decursul anilor clienti complexati din cauza bugetelor mici pe care le gestionau la un anumit moment. Visau la solutii creative si spectaculoase, dar cumparau mediocritati, resemnati fiind ca ei nu-si permit, cica, decat niste amarate de fire firave incropite intr-un buchet de flori saracacios. Da, poate uneori are de-a face si cu lipsa lor de experienta sau de pregatire. Oricum ar fi, sunt doar niste oameni nefericiti care au tot intalnit ipocriti pe drum. Agentii cu nasul pe sus care nu se dau jos din pat decat pentru bugete carnoase. Creativi prea ocupati cu lucrurile marete: „Hai, frate, ca astia n-au buget sa filmam pe Luna si sa postproducem la Londra. Hai sa le dam ceva repede sa le luam banii si sa ne intoarcem la campaniile globale, transgalactice pe care le gandim cu creierele noastre imbracate in platina si presarate cu diamante roz. Ca noi gandim big, intelegi?”

Si uite ca apare si basculanta cu bani, clientul ala sexy, si ce se intampla? De cele mai multe ori un mare buchet de… garoafe.

Bai si stii care-i treaba? Ca noi producem idei. Si astea se nasc din creier. Si ala roboteste pe orbeste fara habar de fee-uri de agentie. Si nu consumam mai multi calti pentru o idee buna si sensibil mai putini pentru una chinuita ca sa justificam diferenta de calitate.

E de bun simt sa-mi storc creierul pana iese fum din el si sa gasesc ideea aia super tare, spectaculoasa, ca e ea pentru un obiect promotional sau pentru ditamai campania. God is in the big idea but the Devil is in the detail.

// //

Exista potential de work spectaculos in orice client si oricat de mic ar fi jobul pe care il solicita. Daramite intr-un job mare. Trebuie doar vointa si incapatanare. Leaflet-ul nu trebuie sa fie leaflet. Clientul cere unul, ca el nu e platit sa creeze (desi se incapataneaza s-o faca), dar datoria mea e sa-i dau ceva mai vizibil si mai eficient care sa faca treaba batranului si deja invizibilului A5.

Comunicarea nu e despre bugete. Comunicarea e despre idei. Despre solutii. Oricum small is the new big, zilele astea. Creativitate pentru mase (in cazul de fata, pentru clientii agentiilor), e gandul care o mana in lupta pe ditamai Agatha Ruiz de la Prada si unul din principiile designului scandinav atat de bine si de eficient facut.

Nu vorbesc despre profitabilitate acum. Din moment ce sunt la aceeasi masa cu clientul, e clar ca mi-am asumat bugetul de care dispune. Atunci sa ne obosim sa iasa ceva ce nu seamana cu nimic de pana atunci si de care sa fim mandri. Clientule, prietene, te costa 150 de euro sa cumperi o butelie de aragaz, s-o detonezi in Victoriei si apoi sa revendici atentatul si sa te vezi big time. Nu e despre bani. E despre idee.

Stiu intreprinderi carora le este teama sa se apropie de o agentie de publicitate, desi ar fi cazul, din cauza, cred ei, ca nu au bugete ca ale lui Lever sau Procter, ca antreprenorii care le detin nu vorbesc limba asta defecta din industrie si nu vor sa se simta prosti, ca stiu ei ca agentiile doar le iau banii fara sa dea mai nimic la schimb. O fi vina lor?

Asta nu e o pledoarie despre cum se face din rahat bici si mai si pocneste. Si in niciun caz asta nu e vreo oda adusa clientului, care ar putea intelege gresit ca totul i se cuvine si ca poate strange surubul si mai tare, ca e loc, ca e criza, ca asa vrea el doar pentru ca are cum. El sa caute sa nu mai cumpere rahaturi. Decat daca sunt sub forma de bici si pocnesc.

E un exercitiu de ganduri cu voce tare despre cum pot sa zdruncin plombele clientului si consumatorului cu o idee buna la care am ajuns fara sa ma impiedic de amanunte, despre cum sa-mi deturnez clientii de la drumul turmei, despre cum a trebui sa ne scoatem capetele din nisip si sa exploram peisajul.

E despre cum sa oferi flori (macar) in luna Martie indiferent de cati bani dispui.
Dar asta e abordarea mea. Tu faci cum crezi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s