sincronicitate

mai multe posibilitati sunt valabile in acelasi timp -nu , acesta nu este un paradox 🙂

http://teodorflorinstoica.blogspot.ro/2010/01/legea-sincronicitatii-este-un-principiu_18.html

Legea sincronicităţii este un principiu foarte vechi, deşi nu a fost cunoscut întotdeauna sub acest nume. Unii îi spun încă „noroc” sau „coincidenţă” sau „întâmplare norocoasă”. Orice EFECT din viaţa fiecărui om are la bază o CAUZĂ (sau mai multe cauze).

Legea sincronicităţii trece dincolo de cauză-efect. Sincronicitatea înseamnă că există lucruri care s-au întâmplat şi se vor întâmpla în viaţa fiecăruia între care nu există o legătura de tip cauză-efect. Aceste evenimente nu sunt legate de cauză-efect, ci deSEMNIFICAŢIE. Ele nu au la bază legătura de tip cauză-efect, ci se leagă la nivel de semnificaţie, prin semnificaţia pe care aceste evenimente o au în concordanţă cu obiectivele şi visele fiecăruia în parte. Acele evenimente fericite, „întâmplări”, „coincidenţe” care se ivesc au la bază principiile sincronicităţii.

Când o persoana devine conştientă de o serie de evenimente sincrone, ea poate folosi această cunoaştere specială, pentru a declanşa o explozie de noroc. Ceea ce a fost, totuşi, demonstrat într-un mod absolut clar este că decizia unui individ influenţează interacţiunea sa cu mediul înconjurător, într-o măsură care poate lăsa o persoană “uluită” de rezultatele pozitive.

Un exemplu de sincronicitate:
Un om foarte deprimat se plimba de-a lungul rîului East River, la New York, voind să escaladeze parapetul de protecţie şi să se sinucidă. Simţea că lucrarea căreia îi dedicase zece ani din viaţă nu avea nici o valoare şi astfel viaţa îi părea goală şi fără sens. În timp ce privea apa şi încerca să-şi facă curaj pentru a săvârşi gestul fatal, s-a apropiat de el o tînără femeie care i-a zis cu o voce emoţionată:

– „Scuzaţi-mă, îmi pare rău că vă deranjez intimitatea, sunteţi cumva scriitorul Christopher D’Antonio? Sper să nu vă deranjez, dar doream să vă spun cât de mult m-au ajutat cărţile dumneavoastră în viaţă. Au fost o revelaţie pentru mine şi doresc să vă mulţumesc!”

– „Nu, draga mea, eu trebuie să-ţi mulţumesc dumitale!” a răspuns D’Antonio şi apoi s-a întors cu spatele spre East River şi s-a îndreptat liniştit spre casă.

Orice rezultat, efect din viaţa noastră are la bază o cauză sau orice acţiune are ca rezultat o reacţiune (urmare) sau chiar mai multe. Însă în cazul sincronicităţii, evenimentele din viaţa noastră nu mai sunt legate de legea cauză-efect, ci se leagă prin intenţie, prin legatura pe care aceste evenimente o au cu obiectivele şi visele noastre.

Toate aceste ocazii sunt atrase în viaţa noastră de intenţiile noastre, conştiente sau inconştiente, de schimbare, deoarece atunci când îţi exprimi intenţia clară şi fermă de a atinge un scop major, diverse oportunităţi neaşteptate tind să devină realităţi.

Unii oameni văd sincronizările ca “semne”, care te ajută să îţi descoperi menirea sau să îţi schimbi viaţa, alţii le văd ca simple coincidenţe sau corespondenţe semnificative, însă indiferent cum le vezi, le poţi atrage şi astfel îţi poţi controla viaţa.

(Multumesc CAMELIA IULIANA RADU)

http://www.mesagerul.ro/2009/03/14/fenomenele-de-sincronicitate-miracolele-din-viata-noastra?quicktabs_2=0&quicktabs_1=0

Fenomenele de sincronicitate – miracolele din viata noastra

Psihologul elvetian Carl Gustav Jung si fizicianul austriac Wolfgang Pauli sunt cei care au elaborat teoria sincronicitatii. Sa vedem în continuare ce ne spune aceasta teorie si care sunt implicatiile sale în viata noastra.

Sincronicitatile sunt acele fenomene care, prin modul lor de manifestare, dau nastere la coincidente sau corespondente semnificative. Aceste evenimente sunt privite deseori ca veritabile miracole, pentru ca nu se pliaza pe legea comuna a cauzalitatii, ele scotand în evidenta, de fapt, o lege mai subtila, acauzala. De fapt, legea sincronicitatii nu contrazice cu nimic legea cauzei si a efectului, cele doua fiind complementare.

Legea sincronicitatii ne reveleaza existenta unei lumi tainice a sensurilor care este suprapusa peste cea fizica în care noi traim, dar care este la fel de reala ca si aceasta. Teoria sincronicitatii ne sugereaza o lume misterioasa acauzala, care este situata într-o alta ordine a realitatii, dincolo de cauzele materiale, dincolo de spatiu si de timp. La acest nivel se afla engramele arhetipurilor, care sunt reflectate în inconstientul colectiv, care ar putea fi conceput ca un „continuum omniprezent”. Psihicul fiintei umane devine în anumite conditii tainice un veritabil transformator al energiei din lumea arhetipala, externa, atemporala, aspatiala, acauzala, în frecvente de vibratie care devin perceptibile spatio-temporal.

Sincronicitatea nu este o superstitie. Superstitia presupune sa se atribuie unui anumit eveniment o semnificatie, pe baza unei documentatii pre-existente. Spre exemplu, la vederea unei pisici negre, se obisnuieste sa se asocieze acestei aparitii ideea de fatalitate. În cazul sincronicitatii, sensul evenimentelor izbucneste dinlauntrul fiintei ca o certitudine de netagaduit, fiind un rod al intuitiei spontane si nicidecum al unei corelatii mentale simpliste. O sincronicitate poate fi recunoscuta prin fondul sau euforic si sublim care înalta constiinta pentru moment pe o noua treapta de întelegere. Este un moment de profunda unificare a fiintei. O singura sincronicitate poate conduce o minte deschisa catre o stare de profunda uimire si bucurie interioara, coplesita de o enigma care a rasarit în mijlocul lumii, asemenea florii de colt ce rasare dintre crapaturile stâncii.

Mai multe feluri de sincronicitate

S-a constatat ca exista mai multe feluri de evenimente sincronistice, care pot fi clasificate în 3 categorii principale, dupa cum urmeaza:

1. Coincidenta profund semnificativa dintre starea psiho-mentala a unei persoane si unul sau mai multe evenimente exterioare, obiective, care au loc simultan;

2. Coincidenta profund semnificativa dintre starea psiho-mentala a unei persoane si unul sau mai multe evenimente exterioare, obiective, care se afla în afara câmpului de perceptie al acesteia sau care sunt îndepartate în timp si care, prin urmare, nu pot fi cunoscute si verificate decât dupa ce evenimentul respectiv s-a produs;

3. Coincidenta profund semnificativa dintre unul sau mai multe evenimente care sunt traite de o persoana si unul sau mai multe evenimente exterioare, obiective, care se manifesta în acelasi timp (simultan) sau dupa o perioada foarte scurta de timp.

Mai exista si o categorie secundara de coincidente profund semnificative care ar putea fi definita drept o corelatie dintre perceptia unor semne simbolice exterioare care au, pentru persoana care se confrunta cu ele, un sens unic foarte clar, ele fiind atunci precum niste presimtiri, si aparitia unor evenimente exterioare obiective, favorabile sau nefavorabile. Acestea sunt conform caracteristicilor evidente ale acelor semne simbolice, evenimente corelate care se produc dupa o anumita perioada de timp si care de cele mai multe ori nu pot fi determinate sau întelese ca fiind ca atare decât dupa aceea.

Exemple de evenimente sincronistice

Procesele de sincronicitate sunt adeseori complexe, frapante, fascinante si poarta o încarcatura considerabila de mister. Cu cât ajungem sa traim mai des astfel de experiente, cu atât mai mult realizam ca aproape totul are un sens (care nu este clar pentru noi întotdeauna) si nimic nu este lasat la voia întâmplarii, în ciuda aparentelor. Iata în continuare doua exemple de sincronicitati.

1. În anul 1967, la Londra, un agent de politie i-a transmis unei persoane noul numar de telefon al comisariatului unde lucra, cerându-i sa-l sune în seara urmatoare. Totusi, din neatentie, el a dictat numarul 40166, în loc de 40116. În seara zilei urmatoare, politistul a fost trimis sa patruleze prin cartier si a remarcat o lumina aprinsa la fereastra unei uzine care, în mod normal, era închisa la ora aceea. În momentul în care el a patruns în respectiva camera, pentru a face o verificare, telefonul a început brusc sa sune. Politistul a ridicat receptorul si a fost foarte surprins sa o auda tocmai pe persoana care trebuia sa-i telefoneze. Numarul de telefon de la uzina era exact acela pe care el îl dictase din greseala, 40166.

2. În fiecare duminica dimineata, la ora noua fix, cei 20 de membri ai unui cor bisericesc dintr-un oras meridional se adunau în capela bisericii, pentru o repetitie de o ora înainte de a începe oficierea slujbei. Corul exista de mai mult timp; membrii sai erau devotati, entuziasti si punctuali. Într-o zi de duminica, atmosfera orasului adormit a fost deodata tulburata de o detunatura puternica. Localnicii au iesit în graba afara pentru a vedea ce se petrece si, plini de groaza, au vazut biserica aproape mistuita de flacari. Era ora 9 si 10 minute. Strigate, plânsete si suspine rasunau peste tot pe masura ce oamenii alergau spre biserica. Pompierii voluntari care ajunsesera înaintea lor cu câteva minute, îi priveau consternati. Biserica arsese în totalitate în câteva secunde. Pompierii spuneau ca nu este posibil sa existe supravietuitori în aceste conditii.

Paralizati de soc, oamenii nu pareau sa observe cele 20 de automobile care, deodata, au sosit împreuna în zona de parcare a bisericii. Nimeni nu parea sa vada cele 20 de personaje în sutane rosii care alergau spre biserica.

„Ei, ce s-a petrecut?” a întrebat o voce înalta, familiara, spargând tacerea din multimea mohorâta. „Ce se petrece?” a intervenit o alta voce cunoscuta, armonioasa de sopran. „Doamne Dumnezeule, biserica este o ruina!” a strigat un bariton renumit.

Mirati, stupefiati, nevenindu-le sa creada, oamenii îi priveau pe cei 20 de membri ai corului care – vii si sanatosi – se îndreptau spre ei ca printr-un miracol.

Pentru prima oara în 12 ani de repetitie continua, din diferite motive, fara nicio legatura între ele, în acea dimineata, fiecare dintre ei întârziase.

Evenimente semnificative de acest fel, poate nu de amploarea exemplelor date, ni se petrec fiecaruia, dar de multe ori le trecem cu vederea, neîntrezarind potentialul lor si tratandu-le ca pe simple coincidente. Atitudinea corecta ar fi nu sa încercam sa le explicam cu instrumentul nostru mintal limitat, ci sa le integram ca facînd parte din realitatea sacra a lumii, de care trebuie sa tinem seama pentru a ne întregi viata. Întelegand ca toate au un sens, un sens care este mai mult trait intuitiv decat gandit, omul începe sa se simta integrat într-o realitate cu mult mai vasta decat cea fizica si mentala.

Astfel, pe de o parte, viziunea lui asupra vietii nu mai este centrata pe ego, nu îsi mai acorda siesi o atat de mare importanta si în acest fel devine mult mai împacat.

Pe de alta parte, un om cu sufletul treaz nu mai traieste dupa legile mecanicitatii, ci dupa legile sincronicitatii. Astfel, acest om începe sa-si înteleaga si sa-si traiasca destinul. Astfel, el nu mai percepe evenimentele din jurul lui prin prisma efectului de placere sau durere pe care l-ar putea avea asupra sa, ci le percepe ca fiind „semne”. Urmand „semnele”, el se înscrie în acest mod pe calea catre împlinirea destinului sau, declansand noi sincronicitati si fiind astfel din ce în ce mai profund integrat în ordinea si armonia vietii.

Doctor biolog Claudiu Gavriloaie

 

Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât prin efort individual susţinut.

 

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=2762&lang=RO

 

Legea sincronicităţii

Totul este unul şi acesta este Dumnezeu Tatăl. Aceasta include tot: eu, el, ea, fiinţele, elementele tattvice, etc. Starea de armonie, imposibil de obţinut ca urmare a înţelegerii mecanice, poate fi obţinută de o conştiinţă supramentală. Cine crede că e separat de ceilalţi acţionează împotriva lui şi a celorlalţi. Acţiunile pline de egoism arată judecarea greşită a perspectivelor şi a circumstanţelor. În lume lucrurile par diferite. Pentru a le putea vedea aşa cum sunt ele în realitate trebuie să ajungem la cunoaşterea divină.

Prin Arta Binecuvântării se trezeşte în noi Conştiinţa Divină. Fiinţa devine dreaptă, nu face rău niciodată, nimănui. Conştiinţa Divină conferă pace mentală netulburată de nimic, este calea cea mai rapidă de obţinere a binelui suveran. Iubirea unui Înţelept depăşeşte iubirea unei mame pentru că aceasta se simte separată de copilul său pe când Înţeleptul este una cu Dumnezeu…
Este necesar să practicăm perseverent Arta Binecuvântării, pentru că astfel accedem la Realitatea Divină Supremă. Dumnezeu este Cel ce transcende tot ceea ce percepem noi.
Cauza poate fi anulată prin cunoaştere. Cunoaşterea este esenţială. Încarnarea are drept cauză ignoranţa. Anulând dorinţele de orice fel nu ne mai încarnăm.

Creaţia este un spectru infinit de ipostaze ale fiinţelor, lucrurilor, fenomenelor, fiinţele conştiente fiind superioare. Cel care Le-a creat se află dincolo de toate categoriile. El este transcendent deoarece depăşeşte toate posibilităţile noastre de cunoaştere raţională. Prin Arta Binecuvântării sau alte metode eficiente de revelare a sinelui raportându-ne la Conştiinţa Supremă, El se lasă cunoscut, eliminând orice suferinţă, conform aspiraţiei noastre. O picătură din harul divin vindecă orice greşeală. Starea în care suntem eliberaţi de dorinţe ne conferă o pace desăvârşită, o stare de mulţumire interioară deplină, împăcare de sine. Prin Arta Binecuvântării atingem starea de comuniune cu Dumnezeu, îL cunoaştem ca Sat, Cit, Ananda. Ea ne oferă calea directă şi mijloacele de a atinge o asemenea realizare supremă. Graţia lui Dumnezeu nu se obţine însă fără efort. Arta Binecuvântării este o cale directă pe care Dumnezeu ne-o oferă pentru a ajunge la El. Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât prin efort individual susţinut.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s