O biografie, un destin, cu multe implicatii

Tot auzisem despre perioada de dupa cel de-al 2lea razboi mondial si cazurile de vindecari miraculoase si marturii ale unor experiente hristice, si de cand am aflat de destinul unui om deosebit ce am aflat m-a marcat precum si de ce nu am auzit pana acum despre el?! (si probabil multe alte marturii) – de cercetat (o biografie, un destin, cu multe implicatii):

Bruno Groening – un om deosebit

În 1949 numele Bruno Groening a ajuns peste noapte să fie cunoscut în public. Presa, radioul şi ştirile săptămânale relatau.

Întâmplările legate de „doctorul minune”, cum a fost el denumit în curând, au ţinut luni la rând încordată tânara Republică. A fost turnat un film de cinematograf, au fost convocate comisii de cercetări ştinţifice, şi oficialităţile s-au preocupat până la cele mai înalte grade de cazul Bruno Groening. Ministrul social al Nordrhein-Westfaliei a cerut ca Bruno Groening să fie urmărit datorită încălcării legii cu privire la tămăduitorii naturişti, iar primul ministru al Bavariei dimpotrivă a declarat, că o astfel de „apariţie excepţională” cum e Groening nu trebuie lăsată să fie interzisă de paragrafe. Ministerul de interne bavarez a denumit activitatea sa drept „activitate liberă de dragoste”.

În toate straturile poporului s-a discutat în mod agitat şi controvers despre cazul Bruno Groening. Valurile emoţionale se loveau încă. Preoţi, medici, jurnalişti, jurişti, politicieni şi psihologi: toţi vorbeau despre Bruno Groening. Vindecările lui minunate erau pentru unii cadouri milostive ale unei puteri supreme, pentru alţii şarlalatanerie. Însă realitatea vindecărilor era adeverită de consultaţii medicale.

Bruno Groening, născut în 1906 în Danzig şi refugiat după război în Germania de vest, era un muncitor simplu. El a trăit din prestarea difertelor munci, fiind dulgher, muncitor în fabrică şi în port, poştaş de telegrame şi electrician de curent slab. Acum se afla dintr-o dată în centrul interesului public. Ştirea despre vindecările lui minunate s-a răspândit în toată lumea. Din toate ţările veneau bolnavi, scrisori de rugăminţi şi oferte. Zeci de mii de căutători de ajutor se perindau spre locurile lui de activitate. Începea o revoluţie în medicină.

Însă şi forţele contrare se aflau de faţă. Medici renumiţi, funcţionari ai bisericilor, jurişti şi colaboratori trecuţi făceau totul pentru a interzice activitatea lui Bruno Groening. L-au urmărit interdicţii de vindecare, i-au fost înaintate procese. Toate încercările de a face ca activitatea sa, să aibă loc în condiţii reglementate au fost lipsite de succes. Pe de o parte datorită forţelor sociale hotărâtoare, iar pe de altă parte incapabilităţii sau avidităţii colaboratorilor săi. Când Bruno Groening a murit în ianuarie 1959 în Paris, ultimul proces împotriva sa era în plin decurs. Procesul a fost sistat, nu a fost niciodată dată o sentinţă. Însă multe întrebări au rămas fără răspuns.

http://www.bruno-groening.org/romaneste/brunogroening/defaultbrunogroening.htm

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s